Selly se implică în sistemul educațional din România

Andrei Șelaru sau Selly a trimis zilele acestea o scrisoare către Ministerul Educației și Cercetării, doamnei ministru Monica Cristina Anisie, pentru a prezenta propunerile legate de sistemul educațional din România și măsurile care consideră că trebuie luate urgent. Așa cum a promis, a decis să se implice activ în îmbunătățirea programei școlare, astfel încât rezultatele elevilor să crească, la fel și nivelul lor de cunoaștere și adaptare la societatea actuală.